Aproximativ 50 de sindicaliști din Poliție protestează la Ministerul Afacerilor Interne

Aproximativ 50 de sindicaliști din Poliție protestează la Ministerul Afacerilor Interne
Publicat: 05/07/2013, 12:14
Actualizat: 26/08/2014, 01:20

Aproximativ 50 de sindicaliști din Poliție protestează, vineri, în fața Ministerului Afacerilor Interne, nemulțumiți că ministrul Radu Stroe ar fi modificat unele ordine interne privind chiria, transportul sau regimul disciplinar, fără a ține cont de solicitările polițiștilor.

Unii dintre protestatari sunt îmbrăcați în uniforme de polițiști și sunt legați cu lanțuri, în fața Ministerului Afacerilor Interne.

Vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Ioan Cănărău, a declarat că această formă de protest este una simbolică și că mesajul pe care îl transmit este: „Suntem prizonierii incompetenței voastre”.

Ioan Cănărău a spus că cei care participă la protest sunt lideri sindicali din toate județele, nu agenți de poliție care erau de serviciu.

Liderul sindical a precizat că oamenii au ieșit în stradă pentru că sunt nemulțumiți de faptul că Ministerul de Interne a modificat unele ordine interne, cum ar fi cele privind chiria, regimul disciplinar sau decontarea transportului, fără a cuprinde în ele și solicitările sindicatelor, deși reprezentanții angajaților au fost chemați la negocierile anterioare.

„Suntem nemulțumiți că polițiștii aduc bani de acasă pentru consumabile, că parcul auto este insuficient și nu avem combustibil, că foarte mulți șefi din Poliția Română primesc salarii foarte mari, deși nu mai au acest drept”, a spus Cănărău.

Protestatarii au steaguri tricolore și bannere inscripționate cu mesajele „Siguranță fără bani, Stroe tu ne vrei golani”, „Dialogul social nu-i pas real”, „Vă informăm: gradul de suportabilitate a atins apogeul”.

Liderii sindicali din poliție scandează „Stroe nu uita, noi îți vrem demisia”, „Tobă nu uita, ai distrus Poliția”, „Demisia”.

O delegație de protestatari a fost invitată la discuții de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...